Evaluarea de risc la securitatea fizica – Sectron guard
Evaluarea de risc la securitatea fizica este, conform textului de lege, un document obligatoriu pentru toate societatile comerciale. Cu ajutorul unei firme care ofera consultanta in domeniul securitatii fizice, acestea trebuie sa isi identifice vulnerabilitatile si amenintarile la care pot fi expuse, dar si sa gaseasca solutiile potrivite pentru mentinerea sigurantei.
Este obligatorie analiza de risc la securitatea fizica?
Aceasta masura de protectie este obligatorie prin lege, iar lipsa acesteia se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 pana la 10.000 Ron. Primarii sau imputernicitii ai acestora, politistii si jandarmii sunt persoanele care pot sa verifice daca societatile comerciale respecta prevederile legii 333/2003 si HG 301/2012 actualizata cu HG 1002/2015 art. 2 alin. (1) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor.
Conform acestui text de lege, nu doar firmele trebuie sa efectueze o astfel de analiza de risc, ci si „Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societatile nationale, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizatii care detin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite in prezenta lege unitati, sunt obligate sa asigure paza acestora.”
Firmele infiintate pana la data de 16 iunie 2012 sunt obligate sa intocmeasca analiza de risc la securitatea fizica pana la data de 1 iulie 2017. Primul termen limita de realizare a evaluarii fusese stabilit pentru 1 ianuarie 2016, dar legea a fost modificata ulterior.
Insa societatile comerciale infiintate dupa data de 16 iunie 2012 sunt obligate sa aiba deja efectuata analiza de risc la securitatea fizica ori sa o realizeze la infiintare (in cazul celor noi).
Etapele efectuarii evaluarii de risc la securitatea fizica
Analiza riscului la securitatea fizica se desfasoara pe mai multe faze:
– contactarea unui evaluator de risc la securitatea fizica;
– analiza detaliata a obiectivului supus evaluarii de risc si identificarea tuturor vulnerabilitatilor acestuia (potentiale consecinte, zone de impact, diferite evenimente nefaste);
– intocmirea documentatiei necesare specialistului in domeniul securitatii fizice;
– estimarea riscurilor societatii comerciale supuse evaluarii;
– realizarea raportului de evaluare si propuneri de tratare a riscurilor la securitatea fizica;
– monitorizarea si revizuirea periodica a riscurilor la securitatea fizica a societatii comerciale.
Documentatia necesara evaluatorului de risc:
– copie dupa certificatul de inregistrare la Registrul Comertului;
– copie dupa actul care face dovada dreptului de proprietate sau de utilizare pe o anumita perioada asupra spatiului respectiv;
– planul de paza al obiectivului (o eventuala colaborare cu o firma de paza);
– proiectul sistemului tehnic de securitate avizat de organul de politie competent teritorial;
– certificat de calitate si garantie pentru mijloacele de protectie mecanofizice (usi, ferestre, gratii, seifuri, case de bani sau dulapuri de casierie, genti securizate de transport, compartiment blindat si alte tipuri) care sa ateste clasa de rezistenta la efractie – certificare conform standardelor nationale sau europene;
– certificat de calitate si garantie pentru echipamentele componente ale sistemelor de alarmare – certificare conform standardelor nationale sau europene.
Cand este necesara o revizuire a evaluarii de risc la securitatea fizica?
Conform prevederilor in vigoare, analiza de risc la securitatea fizica trebuie revizuita in urmatoarele cazuri:
– cel putin o data la trei ani, pentru corelarea cu modificarile parametrilor interni si externi;
– in cel mult 60 de zile de la producerea unui incident (distrugere, furt) de securitate la obiectivul respectiv;
– in cel mult 30 de zile de la realizarea anumitor modificari (schimbarea locatiei, a arhitecturii, a denumirii firmei ori a formei legale).
Beneficiile evaluarii de risc la securitatea fizica
Evaluarea de risc la securitatea fizica nu trebuie privita ca pe o cheltuiala in plus, ci ca pe o metoda de estimare si de tratare a pericolelor ce pot ameninta o societate comerciala. Pentru a preveni ori reduce semnificativ incidentele care pot sa provoace atat pierderi materiale, cat si umane, implementarea unor mijloace care sa asigure securitatea si sanatatea in munca este mai mult decat necesara.
Reducerea numarului de accidente si al imbolnavirilor profesionale este cel mai important beneficiu observat in urma unei evaluari corecte a riscurilor. Acesta este urmat de reducerea costurilor sociale si de imbunatatirea climatului de munca.
Fidelizarea angajatilor fata de firma si cresterea calitatii activitatii prestate sunt alte avantaje care trebuie luate in considerare. In plus, analiza de risc ajuta si la imbunatatirea imaginii intreprinderii in societate.
In concluzie, conform Inspectiei muncii, analiza riscurilor nu protejeaza doar bunurile materiale ale companiei, ci imbunatateste semnificativ securitatea si sanatatea personalului.
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca lipsa evaluarii de risc la securitatea fizica poate conduce la platirea unor amenzi de zeci de mii de lei. In plus, in cazul unor incidente grave, pierderile materiale sunt mult mai mari decat costul acestei evaluari. Si, din pacate, imaginea pe care o are intreprinderea pe piata poate avea semnificativ de suferit pe viitor.
Cat costa analiza de risc la securitatea fizica?
Avand in vedere ca sunt mai multe categorii de unitati, nu putem vorbi despre un pret general valabil. Costul evaluarii de risc poate varia in functie de tipul activitatii firmei, de suprafata obiectivului, de numarul de angajati, de localizare (se adauga si deplasarea in unele cazuri), dar si de valoarea bunurilor care trebuie protejate.
Nu ezitati sa ne contactati! Va stam la dispozitie pentru orice alte intrebari si informatii suplimentare.